Care este procedura în cazul în care angajatul solicită concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, nefiind căsătorit cu mama copilului, dar figurează ca tată în certificatul de naștere al copilului?
Concediul pentru îngrijirea copilului se acordă până la împlinirea vârstei de trei ani a copilului, unuia dintre părinți, bunici, turturelului sau altor rude care se ocupă de creșterea copilului, dacă sunt persoane asigurate şi întrunesc condițiile de realizare a stagiului de cotizare la sistemul public de asigurări sociale, prevăzute de legislație.
Conform prevederilor art. 124 alin. (2) din Codul Muncii (CM), dreptul la concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, i se acordă unuia dintre părinți, fără a fi concretizată obligațiunea că părinții copilului să dețină înregistrată căsătoria la organele de stat cu atribuții de înregistrare a actelor de stare civilă.
Solicitarea concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se face prin depunerea unei cereri la angajator.
Salariatul (în cazul situației expuse în întrebare – tatăl copilului) va depune cererea de solicitare a concediului anexând copia certificatului de naștere al copilului. Angajatorul va elabora ordinul privind acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani și, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului, va prezenta Informaţia privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă (Forma IRM19).
Pentru realizarea dreptului de asigurări sociale la indemnizație lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani salariatul va depune cererea la casa teritorială de la locul de domiciliu sau în mod electronic, pe portalul guvernamental unic al serviciilor publice () sau pe pagina-web a Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) ().
Totodată, începând cu 1 ianuarie 2024 indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește mamei, iar în cazul în care mama nu întrunește condițiile de stabilire a indemnizației – tatălui, din oficiu, în baza datelor privind nașterea copilului, disponibile în Registrul de Stat al Populației și conform opțiunii ”din ziua următoare datei expirării concediului de maternitate şi până la data împlinirii vârstei de 3 ani a copilului” fără necesitatea depunerii cererii de către aceștea. Ulterior, opțiunea stabilită din oficiu poate fi modificată o singură dată în baza cererii beneficiarului (mama sau tata) depusă până la data la care copilul împlinește vârsta de un an. Cererea în acest sens poate fi depusă la casa teritorială de asigurări sociale la locul de domiciliu a unuia dintre părinți sau prin cererea electronică în cadrul serviciului „e-Cerere Indemnizații adresate familiilor cu copii”.
Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acordă persoanelor asigurate dacă au un stagiu total de cotizare de cel puțin 3 ani. În cazul în care au un stagiu total de cotizare de până la 3 ani, au dreptul la indemnizația respectivă dacă confirmă un stagiu de cotizare de cel puțin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei nașterii copilului.
Indemnizația se achită în funcție de preferințele părintelui, conform uneia dintre următoarele opțiuni:
– în mărime de 30% din venit de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și până la împlinirea vârstei de 3 ani a acestuia;
– în mărime de 60% din venit pentru primele 12 luni de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și de 30% din venit pentru următoarele 12 luni;– în mărime de 90% din venit pentru o perioadă de 12 luni din data acordării concediului de îngrijire a copilului.
Salariatul (tatăl copilului) are dreptul la revenirea din concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani înainte de expirarea termenului stabilit în cererea anterior depusă, anunțând despre aceasta angajatorul, printr-o cerere scrisă, cu 15 zile lucrătoare înainte. Termenul respectiv poate fi redus prin acordul scris al părților conform prevederilor art. 124 alin (6) din CM.
Începând cu 1 iulie 2019, mamele sau taţii care, după acordarea concediului pentru îngrijirea copilului îşi reiau activitatea cu program integral sau parțial în câmpul muncii, desfășoară activități în scopul obținerii de venit sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului, au dreptul la indemnizație lunară pentru creșterea copilului.
De menționat, că potrivit prevederilor legale tații copiilor nou-născuți au dreptul la concediu paternal cu o durată de 15 zile calendaristice, acordat conform art.1241 din CM. Concediul paternal poate fi solicitat integral sau poate fi divizat până la 3 fracțiuni, în decurs de maximum 12 luni de la nașterea copilului. O fracțiune de concediu reprezintă cel puțin 5 zile calendaristice. Salariatul beneficiază de concediu paternal în baza cererii depuse cu cel puțin 5 zile înainte de fiecare fracțiune de concediu, cu excepția cazului în care perioadele fracțiunilor au fost stabilite în prealabil cu angajatorul. La cerere se anexează copia certificatului de naștere al copilului.
Dreptul la indemnizație paternală este stabilit dacă tatăl copilului nou-născut confirmă un stagiu total de cotizare de până la 3 ani sau un stagiu de cotizare de cel puțin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei nașterii copilului și respectă următoarele condiții:
– i s-a acordat concediu paternal la toate unitățile unde activează, în decurs de 12 luni de la nașterea copilului;
– a solicitat stabilirea indemnizației paternale în termen de 12 luni de la data nașterii copilului;
– a realizat un venit asigurat în ultimele 3 luni premergătoare lunii nașterii copilului.
Cererea pentru stabilirea indemnizației paternale se depune personal de către tatăl sau mama copilului, cu prezentarea documentelor confirmative, la CTAS de la locul de domiciliu/reședință sau la casa teritorială în a cărei rază de deservire se află locul de muncă de bază.
Împreună cu cererea se prezintă:
– buletinul de identitate al solicitantului (în original și în copie);
– certificatul de naștere al copilului, înregistrat la ASP (în original și în copie);
– după caz, extrasul din ordinul de acordare a concediului paternal, în original, eliberat de la toate unitățile în care solicitantul desfășoară activități.
Achitarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului și/sau a indemnizației paternale se efectuează din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin modalitatea de plată selectată de beneficiar: pe card sau la oficiul poștal.
Sursa: monitorul.fisc.md