Follow Us

NOUA LEGE A DATELOR DIN 2026

Sar putea să-ți placă și...

Web sitesi için Hava Tahmini widget

În Monitorul Oficial din 23 august curent a fost publicată Legea nr.195 din 25 iulie 2024 privind protecția datelor cu caracter personal. Această lege va intra în vigoare la 24 de luni de la data publicării, respectiv, la 23 august 2026, iar atunci urmează a fi abrogată

Legea va stabili cadrul juridic cu privire la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, organizarea și funcționarea Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, supravegherea implementării legislației privind protecția datelor cu caracter personal, precum și răspunderea juridică și sancțiunile aplicate pentru încălcarea legislației în domeniu.

Astfel, legea prevede că în cazul în care prelucrarea se bazează pe consimțământ, operatorul trebuie să poată demonstra că persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații scrise care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care о diferențiază în mod clar de celelalte aspecte. Totodată, persoana vizată are dreptul să își retragă în orice moment consimțământul. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.

Conform noii legi, Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal va elabora reguli corporatiste obligatorii, aplicabile fiecărui membru vizat al grupului de întreprinderi implicat într-o activitate economică comună. Aceste reguli trebuie să prevadă cel puțin datele de contact ale grupului de intreprinderi; transferurile de date, inclusiv categoriile de date cu caracter personal, tipul și scopurile prelucrării, tipurile de persoane vizate afectate și identificarea statului; procedura de formulare a plângerilor, caracterul lor juridic obligatoriu, atât pe plan intern, cât și extern etc.

Fluxurile de date cu caracter personal către și dinspre alte state și organizații internaționale sunt necesare pentru dezvoltarea comerțului internațional și a cooperarii internaționale, iar în acest sens, s-au generat noi provocări cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Astfel, legea prevede că orice date cu caracter personal care fac obiectul prelucrării sau care urmează a fi prelucrate după ce sunt transferate într-un alt stat sau către o organizație internațională pot fi transferate doar dacă condițiile sunt respectate de operator și de persoana împuternicită, inclusiv în ceea ce privește transferurile ulterioare de date cu caracter personal din statul străin / organizația internațională către un alt stat / organizație internațională.

 Legea se va aplica, de asemenea, prelucrării datelor cu caracter personal de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, precum și de către alți operatori / persoane imputernicite care nu au sediu în Republica Moldova, însa legislația RM se aplică în temeiul dreptului internațional public.

Sursa: monitorul.fisc.md